Usor se stinge

S-a aciuat pe langa mine pe nesimtite la un moment dat. Nici nu stiu de unde a aparut. Nu a zis nici un cuvant dar s-a asezat cuminte pe motocicleta si nu a mai vrut sa plece. Pe fracsu, pe Americanu' , il primisem de la Doctoru' dar nu prea il intelegeam asa ca l-am primit si pe asta mic. Mai romanas de fel, sta mai mult cu capul plecat. Si aplecat dar si plecat. Eu cred ca in aplecarea lui pentru plecare mereu se gasea visarea unor aventuri de neuitat.  Faceau echipa buna ei acolo. Un yin si yang in esenta lor. Unul mereu cu aripile in vant iar celalalt aplecat spre noi. Nu e nevoie de prea multe pentru sufletul lui dar este necesar acel declic special. Numai o adiere nascuta din miscarea motoretei este necesara sa il faca sa tresara. Un semn si se ridica semet scrutand orizonturi. De fapt imi asigura ariergarda, imi are grija de spate, se uita pe unde am fost si nu pe unde vom merge. Eu fac povestea dar el o scrie. Eu conduc si el admira.
De cand a aparut a fost cu mine prin munti si vai si drumuri lungi. Statea la locul lui si negocia curbele cu americanul.
Foarte viteaz individul de felul sau . In orice imprejurare e la datorie. Mai putin la Budapesta, unde am hotarat noi sa stea ascuns de frica huliganilor.

A fost intr-un fel mai liber decat mine desi legat permanent de locul sau de atarnac.  I se falfaie de ce se intampla in jurul sau. El stie numai sa se tina tantos desi mereu imbracat la fel. Nu conteaza ca a fost plouat de soarta pe drumul Transfagarasnului sau ars de soarele din Vama Veche. A locuit chiar si in casa o vreme. Era cam stingher si nu prea mai spunea multe. A fost o perioada trista pentru el.  Cand l-am pus din nou la locul sau s-a revigorat precum calul lui Harap Alb.
Are un dar deosebit de a gasi oameni de acealasi neam cu mine sau el insusi devine subiect de discutie: ba sunt intrebat unde am gasit asememena mandrete ba  despre modul sau de atarnare ba daca sunt adevarate toate istorisirle auzite despre el..In Germania, a venit un nene si mi-a vorbit pe romaneste. Mi-a zis ca a vorbit inainte cu amicul meu si el m-a aratat cu degetul in marea de englezi. Alta data se tinea de boroboate si m-am trezit cu claxoane din cauza lui pe autostrazi franceze. Claxoane de salut si simpatie ... Multe facea cand avea chef.

Ceva vreme in urma mi-a spus ca a obosit. Am ras si i-am zis numai ca a fost deochiat de baietii de la Bucovina ca prea l-au admirat. A zis ca nu, ca el stie sa lupte cu deochiul ca are parul rosu si mai stie si niste descantece de pe la babe de pe drumurile din tara. Am zis : Bine ! Atunci ce te framanta ? Isi drese glasul si imi zise cu o durere sfasietoare  ca el reprezinta ceva si ca acel ceva l-a dezamagit profund. I-au furat partenerul de conversatie. Da ! Intr-o noapte ploioasa nu i-am mai dus la culcare si i-am lasat mai aproape de casa iar fracsu americanu' a disparut. E trist si singur si a inceput sa piarda din frumoaselei fire rosiatice. Parca nu mai e el fara american, Parca de atunci tot ar vrea sa plece si totusi sa ramana. Sta agatat inca de mine dar simt ca mai e putin si ma va parasi. Relatia noastra se mai tine numai intr-un fir. Cel mai rau mi-ar parea sa nici nu observ cand isi alege sa plece , Cand isi va da drumul si va disparea catre o lume mai buna.

Asa batran si obosit i-am aratat totusi coasta Dalmata si a fost nespus de nefericit. A fost mandru ca in tinerete. S-a laudat tuturor celor ce vroiau sa il asculte de unde vine el si prin cate a trecut sa ajunga acolo. Le-a zis tuturor ca suntem oameni buni si ne-a ferit de rele si deochi.

Ieri l-am spalat. A inceput sa tipe si a zis ca nu mai suporta, I-a cazut cam toata podoaba si m-a rugat sa il ajut intr-un fel. 

Cred ca o sa il pensionez ca o amintire a vremurilor ce au fost si o promisiune pentru vremuri bune. 

Cateva momente prin care am trecut impreuna si au ramas imortalizate :

Intalnirea dintre American si Romanas:

Tineretea de pe Virago : 

Alpii vazuti prin ochii romanasului la Chamonix:

Admiram in zare Alpii in drum spre Oktoberfest:

Schimbarea de mobra a insemnat o noua chemare la datorie. Dottore il ajuta sa isi recapete locul :

Prin lume :

Spre MAN,spre  Transfagarasan :

A vazut si cerul Bucovinei:

 Si l-am ascuns in Ungaria (de siguranta ...)

Batran si cu fire fugite admiram impreuna Adriatica vazuta din Dubrovnik:

Prezentul cel trist :

Du-ma acasa mai calule

M-am trezit usor in dimineata asta. Sirienii din hotel faceau de multa vreme galagie. Conforn planului imi fac bagajul si la 7.30 le dau baietilor mesaj sa ne adunam. Ei erau deja jos, montau gentile.
Am luat micul dejun in restaurantul hotelului. Un restaurant parca facut pe vrenea cand se filma nea marin miliardar si caruia i s-au adaugat cele mai kitch chestii din lume, un loc in care comunismul nu a murit dar a fost combinat cu emigranti sirieni. Ne-au servit cafeaua si omleta .... Asemenea cafea nu am mai vazut vreodata. Nu avea nici un fel de gust sau miros. Doar apa colorata. Nu credeam ca e greu sa faci omleta nici pentru un amator ca mine dar se pare la astia o face portarul ... are 3 tone de ulei.
Ne-am promis ca mancam si bem o cafea in prima benzinarie de pe autostrada, mai ales ca dupa iesirea de pe autostrada pana in .ro nu prea mai stiam benzinarii.
Cu silviu inainte si cu gps-ul pornit am purces la drum. A treia oara cand gpsul meu a zis ca tre sa facem dreapta si silviu s-a dus inainte am renuntat la a urmari gpsul... poate al lui e mai jmecher ca al meu ne-a bagat prin aglomeratie ieri.  Invariabil pentru gpsul lui silviu am ajuns sa vedem si bolintinul de belgrad... La un moment dat trage pe dreapta. Enervat de episodul de ieri i-am zis ca o iau eu inainte. Am gasit repede autostrada dar la intrare m-am confuzat nitel si in loc de autostrada am putut observa si un targ de sambata cu o aglimeratie infernala si politai depasiti de situatie. Un fel de Vitan in vremea de glorie a anilor 90.Si daca ar fi fost singura confuzie .
Dupa ce am intrat pe autostrada mergeam linistit 520 de km pana la bucuresti.519, 518, 
Trezit ca din 520km pana la bucuresti s-au facut 590.  Am ratat iesirea de pe autostrada ... Ma uit in spate si il vad numai pe pilif dupa mine. Silviu iesise corect. Oprim intr-o benzinarie si o intreb pe vanzatoare cum pot intoarce. Mergeti 40km si va intoarceti .... mi s-a facut rau. Imi venea sa arunc mobra peste gard si gata ...
Daca face cineva o greseala de genul asta ma enervez, dar daca am facut-o chiar eu si l-am tras si pe filip .... imi venea sa urlu. Mi-am jurat ca nu mai plec vreodata la drum cu cineva ... dar acum a trebuit sa mai bagam 80 km aiurea ...
Am gasit pana la urma iesirea si drumul de pe marginea dunarii. Nu stiu de ce ii pastram o amintire mult mai buna decat realitatea . Nici foarte curbat dar cu asfalt prost, foarte peticit. Oprim la un moment dat si pilif intreaba cati km mai sunt pana la severin. Ma uit si zic vreo 40...Naspa ca benzina lui mai e numai pt vreo 20. Eu mai am benzina dar nu am cum sa o scot. Nu am furtun. Pornim usor usor si norocul face ca ultimii km sa fie cam la vale. Cand am vazut vama am stiut ca nu o sa mai avem probleme. Am mers prin 7 tari si prin unele am intrat si am iesit de mai multe ori dar singurul vames care m-a pus sa scot casca si a verificat cu sarguinciozitate actele de parca eram ultimii infractori , a fost vamesul roman din severin. Intrati in tara am inceput sa ne uitam dupa benzinarii. Prima intalnita a fost una "no name". Am hotarat ca luam benzina numai in sticla de rezerva pe care o carase juma de europa Harliul si sa speram ca tine pana la o benzinarie "de firma".
A mai tinut dar nu mult. Cam 500 metrii si a trebuit sa varsam sticla in rezervor.
De aici am mers prin Romania... era sa fiu luat de 2 ori pe capota de vitezomani ce au impresia ca daca esti cu motorul pot sa tripleze linistiti dar si unde dubari imi fac semn sa ii depasesc. Sau or fi fost deranjati de galagia de la harli ? E singura tara prin care am umblat, nefiind cea mai saraca, in care am gasit carute pe strada. De exemplu in bosnia se ara cu plug tras de cal dar pe drumuri nu am vazut vreo caruta
Dupa atat drum nu cred ca suntem nici mai destepti, nici mai frumosi, nici mai importanti. Cred numai ca experientele acumulate, imaginile lipite de retina, oameni intalniti si locurile vazute ne vor face un pic mai altfel . Fiecare in prorpiul fel , fiecare cu propia piramida de amintiri si trairi si invataminte culese.
Finalul tot marele Pitis l-a recitat :
"Gata, trag cortina, spectacolul nostru s-a sfârşit. 
Nu suntem clauni, pentru cât aţi plătit, e destul. "

Din nou acasa :

Agitatie

Despre ziua aceasta imi e cel mai greu sa scriu. Daca in alte zile mi-am notat in fraze si propozitii ce am facut, in aceasta zi s-au intamplat atat de multe incat nu am apucat sa scriu mai mult de cateva cuvinte.  Sa vedem ce iese. 
M-am trezit de dimineata in chemarile la rugaciune ale muezinului si apoi nu am mai putut sa adorm din cauza sforaiturilor.... sau mai bine zis amicii visau ca sunt motociclete si redau coloana sonora. Bineinteles ca fiecare, cum s-a trezit s-a uitat daca mai avem mobrele. Dar stau linistite si asteapta un pinten sa manance drumul. 
Incalec hotarat si .... prrrr ! Haist !
Daca se rupe geaca sau tricoul sau bocancii ... ma mai descurc ... dar sa merg de aici pana la bucuresti in blugi ... panica !
Am verificat si ... e rupta numai captusala. O aerisire in plus. E ok !
Am iesit cu iepurila in frunte din Sarajevo si am intrat pe autostrada. Parca nu era prevazuta autostrada azi dar e binevenita. O fi binevenita dar nu e directia buna. Dupa 20 de km iesim. Cand un drum te duce intr-o directie ce iti dai seama ca e gresita, te intorci. Nu ? Nu si dupa GPS-ul lui Silviu care ne duse prin Bolintin de Sarajevo. O insiruire de sate cu trafic haotic de nu se mai termina. 
Ne-am oprit brusc intr-o statie de autobuz cam neregulamentar. Descaleca Silviu si... surprize surprize ! Se apuca sa ii puna ulei lui Iepurila. Un loc mai aiurea nu gasisi ma nene ?  Cred ca il bat azi... o fi el mai mare dar il bat ... 
Nu stiu cate unitati de Volkswagen golf 1 si 2 s-au produs dar in Bosnia au mai multe.Cred ca au mai facut din bucati prin soproane. Circulatia cu aceste batraneti este unul din cele mai haotice posibile, in care semnele de circulatie, banda continua sau banda dubla continua au rol pur estetic. Si cand mergi ca superman prin Papura's land Inevitabilul este dupa fiecare curba .
Mergem ca de obicei: eu cu Pilif mai in spate si Iepurila alearga hoarde de tatari imaginari ca sa salveze lumea. Acum a depasit un TIR si mai are unul in fata. Coloana are in frunte ce altceva decat un VW golf 2 ? Acestuia, in dulcele stil bosniac i se face pofta sa faca stanga. Mai exact in curba la dreapta cu banda dubla continua si fara sa semnalizeze. 
Vad cele doua TIR-uri franand cum nu credeam ca pot frana asemenea mastodonti, franam si noi, face nenea stanga dar camioanele nu se repun in miscare. Dintr-o data Pilif o ia pe stanga si se duce in fata. Haist, zic, iepurila ?  Ajung in fata si il vad pe silviu schimbandu-si culoarea mai abitir ca un semafor... dar in aceleasi culori.
Se pare ca iepurila era la un pas sa devina poster intre camioane.
Numai providenta si faptul ca era pe dreapta ca sa depaseasca au facut ca intalnirea dintre iepurila si tir sa se lase numai cu oglinda dreapta sparta. Si mai aveam atat de putin pana sa iesim din tara asta fara eveniment. Numai vreo 30 de km. Si sa intram in Croatia. Iar ! Numai ca sa iesim din croatia. Din nou ! 
Azi astrele ne sunt potrivnice. Nici macar o cafea nu pot sa iau fara peripetii. Intru in benzinarie comand o cafea si un sandwitch, le incalzi tanti si apoi staturam 20 de minute sa faca posibila plata cu cardul. Eram in Croatia dar moneda locala nu mai aveam ca luasem 8 cornuri langa Dubrovnik sa nu raman cu cash de-al lor. 
Am dat de ceva internet fireless si ... am primit mail ca ni s-a anulat rezervarea de la belgrad pe motiv de neprezentare.... ati innebunit neica ? Venim acu... stai asa ... mai avem nitel.
Intram in forta ca asa se intra avand autostrada in Belgrad, dar foarte repede ne impotmolim in traficul de sfarsit de zi de munca. Iesim de pe autostrada si dupa ce bajbaim nitel dupa GPS, gasim adresa. Sun. Vine nenea. Ma vede si zice ca e o greseala. Ca el asteapta doua cupluri poloneze si ca a vazut programarea facuta de mine dar era pt ieri, nu pentru azi. M-a facut tehnica... am facut rezervarea gresit. Intre timp vulturii wirelessului gasisera o retea si ne uitaram dupa cazari. Am mai gasit una la cateva sute de metrii si am plecat spre ea. De data asta eu priul. Gasesc adresa, opresc destul de aiurea mobra,si vine Silviu si zice ca  GPS-ul lui arata ca mai avem vreo 4-500 de metrii de mers.... Si eu ma iau dupa el ... asa ca apoi tre sa ma intorc pe jos in locul asta ca bineinteles ca GPS-ul ne-a dus iar aiurea ...inca un kilometru la pas in cizme pe caldura ....Am gasit blocul, apartamentul dar pe nimeni acolo. Blocul e un santier si nu raspunde nimeni nici pe la telefon nici pe la sonerie .... 
Au urmat  2 ore chinuitoare de cautt cazare. Nota 20 pentru nennea ce s-a oprit din drumul sau vazandu-ne in ceata si a incercat sa ne ajute. A sunat prieteni, a intrat pe netul de pe telefonul lui, dar din pacat nu ne-a putut ajuta. Ne-a spus ceva interesant: sa nu mergem la hosteluri sau pensiuni ieftine pentru ca au problema cu emigrantii sirieni care se cazeaza acolo si fac multa galagie. Sa traiesti nene ! Atat acest om cat si cel intalnit la blocul cu santier dar si restul belgradenilor intalniti in seara asta mi-au aratat o ospitalitate eleganta, o dorinta de a ajuta trecatorul intr-un mod ce te face sa te simti mai degraba un amic pentru ei decat un necunoscut de pe strazi. Pana la urma am gasit un hotel cu 20 de euro pe noapte per camera single. TEAPA ! A fost cel mai prost hotel in care am stat vreodata : Apa calda nu curge in schimb wc-ul nu se opreste din curs, camera pute, geamul nu se inchide bine dar nici deschis nu sta si oricum da intr-o strada aglomerata, cearsafurile put rau (sper sa nu fi luat vreo boala), patul rupt. usa nu se incuie din interior iar pe hol e o galagie infernala de la sirieni. Vorbesc cu Filip si imi spune ca el a pus scaunul in usa ... eu nu am nici scaun. Am pus gentile de la motor. Macar sa faca galagie.
In schimb plimbarea prin oras a fost una din cele mai placute surprize. Multa lume si lipsita de stres. Poate si unde venim dela Sarajevo unde se simte o incordare in aer. Aici toate terasele sunt pline, felurile de bere sunt multe si pizza e enorma iarasi . Ma simt un pic precum in centrul vechi din Bucuresti dar fara calcarea pe picioare. Parcul din capatul centrului este chintesenta relaxarii. concerte, oameni ce stau de vorba, oameni ce stau si atat, oameni care admira raul la o bere si in general oameni multi si nestresati. 
Maine avem drum lung dar vom ajunge acasa. Mai e putin. Pe de o parte abia astept, pe de alta parte stiu ca din acest concediu imi voi hrani amintirile restul anului , ceea ce ma intristeaza.

Asteptari

Astazi sunt grumpy. E ora 9 si nu am baut cafea ... sunt telecomandat .
Stau si ii astept pe cei doi pe marginea marii, mai fac 2-3 poze si ma gandesc la drumul ce e de facut. 350 km in care vom trece de la mare direct la mare altitudine. Marea e superba si despartirea dureroasa. Promitem solemn ca mai ajungem pe aici.
Bucuriile au forme ciudate. Mosulica la care stam, Anton - cel mai relaxat om din lume, s-a oferit sa ne dea o cafea YEEEEESS
Am plecat spre Kotor. In planul initial era un punct forte al excursiei. Mi s-a parut un pom laudat . Mult prea aglomerat si haotic, cu un trafic infernal in care fiecare face absolut ce vrea.  Dar a fost simpatica plimbarea cu bacul. Te simti atat de mic in mijlocul apelor cocotat pe o cutie facuta de om cu denumire de feribot.
Vama Muntenegreana are un sistem deosebit de functionare astfel incat si cand am intrat si cand an iesit din tara am pierdut cate o jumatate de ora.
Am auzit citit si vazut filme despre un megadrum pe langa kotor. L-am ratat cu desavarsire. Ramane pe alta data. In schimb, drumul ce face ocolul golfului si mai ales urmatoarea parte spre iesire din Muntenegru este un Transfagarasan subevaluat si aproape gol.
Iesiti din muntenegru si neintrati fiind inca in Bosnia am dat peste un grup foarte vesel. Terminasera de facut rafting. Adica ei faceau rafting in no mans land ... Dar drumul unde e ? In fata baietii cu barci si in dreapta un pod de lemn pe care nu ar fi avut vreodata vreo sansa vreun camion sa treaca fara sa ajunga sa faca si el un fel de baie. Trecem podul.
Intram in Bosnia si dispare drumul. 
Sau ... nu dispare dar nici nu e . In sensul ca vreo 20 de km am mers printr-un santier in care nu se intrezareste prea multa organizare sau dorinta de munca sau oameni sau utilaje prea multe.E numai praf. Un praf rosu. Doreii lor, cati sunt , ca si ai nostrii gasira motiv de sprijinirea sapei la trecerea maiestuoasa a Harli-ului prin norii de praf rosu. Din santier drumul se prefacu in drum comunal, din comunal in judetean si cand sa inceapa si cel national, ajunseram la pantele din Sarajevo. Bai nene si astia au pante. Stateam la semafor si ma rugam sa imi reziste franele, ma gandeam de ce nu se face pornirea din rampa la scoala moto si alte mii de ganduri despre tot ce inseamna "la vale". Am gasit usor cazarea rezervata. Oameni prietenosi si buni vorbitori de engleza dar ne-am speriat o leaca atunci cand ne intrebara de incuietori... ca se cam fura pe la ei... Eu stiu ca vstromul nu se fura dar Pilif a facut ochii maaari. Cand ne-am asezat la terasa si chelnerul zise ca totul e fara alcool ca e aproape de moscheie, Pilif primi lovitura decisiva din partea orasului si se retrase la cazare si eu cred ca a stat cu ochii numai pe  "bijuteria familiei" lasata printre posibili hoti. 
Recunosc faptul ca am insistat sa ajungem in acest loc pentru ca ma fascineaza istoria lui si eram curios cum se face de se aliniaza aici astrele pentru tot felul de intamplari , de la asasinatul ce a marcat inceputul primuluu razboi mondial pana la asediul din anii 90.
Am gasit un oras destul de trist dupa gustul meu. Un oras predominant musulman . Minarete cu leduri si 30 de caini vagabonzi in centru, probabil pentru paza. Un oras in care desi strazile centrului sunt pline, lumea pare trista si atmosfera apasatoare. In general ma simt ca in Bucurestiul anului 95. 
Dupa ce am considerat plimbarea gata, am intrat sa vedem ce putem cumpara de la alimentara. La restaurant nu ne-au dat bere, dar la ora 11 nu am avut nici o problema in a cumpara alcool din alimentara (ai auzit Slovenia ? ). Am ajuns la casa si m-am asezat la o coada internationala : in fata mea o asiatica vorbea in engleza cu, probabil, o americanca, nou vorbim romaba iar in spatele nostru se vorbeste germana.